Conform atribuțiilor de serviciu, CFR are o anumită particularitate în privința unor cuvinte nepotrivite cu actualitatea firească de exprimare. Astfel, există un document tip, numit “ARĂTAREA VAGOANELOR”.
Despre ce arătare o fi vorba? O sperietoare, o dihanie?
Nu, pe acea hârtie se trecea numărul vagonului, numărul de osii, lungimea lui, greutatea, încărcătură și frânatul automat și de mână. De fapt, era analiza trenului.
O altă diferență de exprimare este aceea în domeniul de semnalizare. Pe drumuri rutiere, se numesc SEMAFOARE. La CFR se numesc SEMNALE LUMINOASE. Tot cu lumini roșii, galbene, verzi, alb lunar, clipitoare… SEMAFOARELE care… nu-s semafoare, sunt semnale mecanice prevăzute pe secții de circulație necentralizate electrodinamic (un stâlp de fier deasupra cu 1, 2 brațe oscilante la 90 grade sau 45 grade, iluminate noaptea de felinare) și acționate de pârghii.
Și iar îmi amintesc după 40 de ani…
Undeva, un drum de țară intersecta cu linia de tren. Nu era barieră. Doar crucea Sfântului Andrei pe ambele părți cu tablita ATENȚIE LA TREN. N-am știut de ce lumea se amuza arătând cu degetul la indicator…
Curios, merg să văd ce anume produce râs. Pe partea dreaptă, pe unul dintre indicatoare scria “ATNIȚE LA TEN“…! ( iată că lada cu “NISP” din altă gară avea rival). Un mecanic de locomotivă glumeț explica unor femei cu sapele pe umăr că era vorba de o alifie pentru fond de ten pe care o pune la dispoziție CFR-ul…!
O explozie de râs se auzi până departe.
Text scris de Nicolae Ciocan.
Volumele sale de poezii pot fi downloadate gratuit de aici: