Sunt părintele care nu a optat pentru un sistem educațional oficial sub egida principiilor educative Montessori, însă mereu am rezonat pe alocuri cu principii de bază, precum faptul că one size doesn`t fit all, iar fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare și își dezvoltă aptitudinile în stilul său propriu. În primii doi ani ai Anastasiei, am citit câteva cărți despre educația Montessori, am implementat ce mi s-a părut de bun augur și ceea ce am considerat că se potrivește cu noi.

Deși nu am aprofundat atât de mult pedagogia Montessori, nu mi-a fost greu să observ faptul că aceasta a devenit în ultimii ani aproape sinonimă cu mobilierul din lemn, jucăriile atent alese și spațiile minimaliste.

Am descoperit recent cartea Educația Montessori pentru Acasă, scrisă de Gilles Diederichs, de la Editura Litera, care, dincolo de această imagine estetică, pune un accent necesar și reamintește un lucru esențial: Montessori nu este, înainte de toate, despre obiecte, ci despre modul în care privim copilul.

Acesta este motivul pentru care lectura mi s-a părut valoroasă și am decis să scriu despre ea. Dincolo de activități și exerciții practice extrem de utile, autorii mută atenția asupra celui care educă. Pentru că, înainte de a pregăti mediul copilului, este nevoie să ne pregătim pe noi înșine, părinții.

Ce diferențiază educația Montessori de educația tradițională?

Una dintre diferențele fundamentale este felul în care este privit copilul.

În modelul tradițional, accentul cade adesea pe adaptarea copilului la regulile și cerințele mediului. În Montessori, perspectiva se inversează: mediul este organizat astfel încât să răspundă nevoilor reale ale copilului și etapelor sale de dezvoltare.

Asta nu înseamnă absența regulilor sau lipsa limitelor. Din contră. Cartea vorbește despre ceea ce numește autoritate binevoitoare – un stil parental în care copilul beneficiază atât de libertate, cât și de repere clare.

Libertatea nu este opusul disciplinei. Libertatea există în interiorul unui cadru construit cu respect, consecvență și încredere. Din punctul meu de vedere, această nuanță este una dintre cele mai importante contribuții ale pedagogiei Montessori.

Montessori se poate aplica și acasă

Una dintre ideile care mi-a plăcut cel mai mult este că autorii demontează mitul conform căruia Montessori presupune investiții consistente în materiale sau amenajări speciale.

Schimbarea începe, de fapt, cu atitudinea adultului.

Un copil poate deveni mai autonom și într-o casă obișnuită, dacă are posibilitatea să participe la activitățile de zi cu zi, să aleagă între opțiuni potrivite vârstei lui, să experimenteze și chiar să greșească fără teama că va fi criticat.

Autonomia nu se cumpără. Ea se construiește prin încrederea pe care părintele o acordă copilului, puțin câte puțin.

Montessori la intersecția dintre tradiție și modernitate

Citind această carte, mi-am dat seama că Montessori nu intră, de fapt, în conflict nici cu tradiția, nici cu modernitatea.

Din tradiție păstrează respectul pentru familie, pentru consecvență, pentru implicarea părinților și pentru responsabilitate. Din abordările contemporane aduce o înțelegere mai profundă a dezvoltării copilului, a autonomiei și a rolului mediului în învățare. Nu propune abandonarea valorilor vechi și nici adoptarea necondiționată a celor noi. Invită, mai degrabă, la discernământ.

Această perspectivă se apropie foarte mult de ceea ce încerc să transmit prin proiectul Rădăcini și Aripi: nu este nevoie să alegem între două tabere. Putem construi o educație echilibrată, alegând din fiecare abordare ceea ce răspunde cu adevărat nevoilor copilului nostru.

Ce spune un pedagog despre aplicabilitatea principiilor Montessori în curricula tradițională

Ana Roșca este profesor pentru învățământ preșcolar la Școala Gimnazială “Nicolae Iorga”, iar de mai bine de 5 ani a implementat atât educația Montessori în cadrul unor instituții private, cât și curricula tradițională, în cadrul învățământului de stat. În contextul lecturii acestei cărți, am întrebat-o Care sunt principiile din educația Montessori pe care le consideră implementabile și aduc valoare curriculei de bază din învățământul actual.

Ana Roșca: Din pedagogia Montessori, am preluat și am adaptat în sistemul tradițional, la grupa mea, mai multe principii esențiale.

Un prim principiu este acela de a-i oferi copilului libertatea de a explora și de a se exprima. Încurajez autonomia acestuia și îi sunt alături pe parcursul procesului de învățare, intervenind doar atunci când este necesar sprijinul meu.

Rolul meu ca educator se concentrează mai mult pe observarea nevoilor individuale ale fiecărui copil. Îi sprijin, îi ghidez și sunt prezentă constant pentru a le oferi suport acolo unde au nevoie.

De asemenea, am integrat ideea de spațiu pregătit, organizat intenționat și accesibil copilului. Acest lucru se poate adapta ușor în sistemul tradițional, fără a fi nevoie de materiale costisitoare Montessori, ci prin accesibilitatea materialelor la nivelul copilului, oferirea libertății de alegere a activităților, menținerea unui mediu ordonat care susține independența.

Consider că principiile Montessori pot fi integrate cu succes în sistemul tradițional prin accentul pus pe autonomie, explorare și respectarea ritmului individual al copilului, dar și prin crearea unui mediu sigur și organizat, care să sprijine dezvoltarea armonioasă.

Dincolo de toate acestea, esențială rămâne relația dintre educator și copil, una bazată pe încredere, respect și apropiere emoțională. În grupa mea, încerc să construiesc o relație autentică, de tip „prieten-educator”, în care copilul se simte văzut, auzit și susținut, știind că are mereu un adult de încredere alături de el în procesul de învățare și dezvoltare, mai spune Ana Roșca.

5 principii pe care le iau cu mine din educația Montessori

Dintre numeroasele principii prezentate în carte, câteva mi s-au părut deosebit de valoroase.

1. Primul este că pregătirea părintelui precede educația copilului. Stresul, lipsa de răbdare și dificultățile personale influențează inevitabil relația cu copilul. De aceea, autorii insistă asupra reglării emoționale a adultului înainte de a încerca să schimbe comportamentul copilului.
2. O altă idee importantă este autoritatea binevoitoare. Copiii au nevoie de adulți care inspiră siguranță, nu teamă. Autoritatea nu se construiește prin control excesiv, ci prin consecvență, respect și acord între părinți asupra regulilor esențiale.
3. Cartea vorbește apoi despre greșeală ca instrument de învățare. Copilul are dreptul să experimenteze, să încerce și să nu reușească din prima. Tocmai aceste experiențe îi dezvoltă responsabilitatea, perseverența și încrederea în propriile resurse.
4. Mi-a atras atenția și accentul pus pe stimă de sine. În locul etichetelor și evaluărilor permanente, autorii recomandă încurajarea procesului, oferirea de încredere și evitarea judecăților de valoare care îl fac pe copil să creadă că valoarea lui depinde exclusiv de rezultat.
5. La fel de importantă este respectarea ritmului propriu de dezvoltare. Cartea amintește că fiecare copil are propriul parcurs și că dezvoltarea nu poate fi grăbită prin comparații sau presiune.

Așa cum Montessori propune adaptarea mediului la copil, poate că și noi, ca părinți, avem nevoie să ne adaptăm permanent modul de a educa la copilul pe care îl avem în față, nu la copilul pe care ni-l proiectăm prin aspirațiile noastre.

Abonează-te la Newsletterul Rădăcini și Aripi