Ori de câte ori mă întâlnesc cu subiectul dureros al adicțiilor în rândul tinerilor, îmi revine în minte un podcast pe care l-am ascultat demult. O persoană publică povestea acolo cum a ales să își protejeze fiicele de mirajul substanțelor interzise ducându-le, pur și simplu, într-un centru de reabilitare; au văzut cu ochii lor, crud și direct, urmele lăsate de dependență. Mi s-a părut o lecție de conștientizare extraordinară, însă gândul îmi fuge imediat mai departe: ce ne facem cu puii noștri de om care abia acum pășesc în clasa întâi? Cum îi pregătim pe ei, când primejdia pare să bată la ușă tot mai devreme?
Sunt mai bine de cinci ani de când fac parte din diverse grupuri de părinți și observ același tipar: ori de câte ori apare un subiect despre substanțe interzise și copii de vârste fragede, sorbim cu nesaț fiecare cuvânt. Parcă am încerca, instinctiv, să găsim o justificare logică pentru orice derapaj, consolându-ne cu gândul că nouă nu ni se poate întâmpla. Ne spunem că deținem controlul, că puii noștri sunt la adăpost și că le oferim tot ce e mai bun — de la un anturaj ales cu grijă, până la o educație de calitate. Dar în spatele acestei siguranțe, rămâne mereu o întrebare.
Marea întrebare care ne macină, de fapt: cât de pregătiți suntem noi, ca părinți, să îi învățăm pe copiii noștri să facă față unor astfel de primejdii? Vorbim despre pericole care lucrează subversiv, strecurându-se tăcut în fragilitatea lor emoțională, exact acolo unde garda este cel mai greu de ridicat.
Mi-aș dori să caut prevenție și să o găsesc cu adevărat
Cercetând aceste teme, am încercat să aflu cât de protejați suntem, de fapt, aici, în Cluj. Deși există centre și clinici dedicate educației și prevenției, simt că e loc de mult mai mult. Parcă mi-aș dori să văd o prezență mai vie, mai vizibilă, care să ne ofere siguranța că nu suntem singuri în această luptă.
Mi-aș dori să caut prevenție și să o găsesc cu adevărat. Mi-aș dori să văd asociații atât de implicate încât să îți ofere certitudinea că, și dacă inevitabilul se întâmplă, există cineva aici, pregătit și stăpân pe situație, gata să te ghideze pentru a depăși momentul.
Rețeaua CREAATiV al Asociației Zi de BINE
Privesc cu multă speranță spre modelul de implicare al Asociației Zi de BINE, prin toate acele inițiative care vizează nu doar prevenția, ci și tratamentul și recuperarea tinerilor. Îmi este drag să văd o organizație pentru care sprijinul nu e doar o simplă campanie de conștientizare, trecătoare, care nu lasă nimic în urmă. Programele lor sunt diferite tocmai pentru că sunt clădite să reziste, fiind gândite pe termen lung:
Rețeaua CREAATiV – care momentan are în vedere extinderea modelului de la Spitalul de Psihiatrie Voila în Capitală, primul centru rezidențial de stat din România pentru minori cu dependențe (alcool, droguri, jocuri), care oferă tratament gratuit într-un mediu prietenos, permițând și continuarea școlii pe durata internării. Acum pe rol au în prim plan reamenajarea unei secții la Centrul de Evaluare și Tratament pentru Tineri „Sfântul Stelian” – program rezidențial public din București dedicat tinerilor adulți (+18 ani) care luptă cu adicțiile.
Programul meu preferat este KIT (Keep in Touch) – care are în vedere și prevenția în școli: Un program de tip peer-to-peer education (educație de la egal la egal) adresat liceenilor din clasele a IX-a și a X-a. Aceștia sunt instruiți să devină „mentori informali” pentru colegii lor, oferind suport în probleme de sănătate mintală și prevenție a consumului de substanțe.
Anul acesta, am ales să le susțin eforturile prin Formularul 230, direcționând acei 3,5% din impozitul pe venit care altfel ar rămâne la stat. Sper din tot sufletul ca energia lor creatoare să ajungă, sub o formă sau alta, și la Cluj, prin oricare dintre programele lor vizionare.